Cel mai bun răspuns
Din punct de vedere comportamentalist, comportamentismul este filosofia care stă la baza analizei comportamentului. Deci, nu este cu adevărat posibil să venim cu exemple practice. Un exemplu ar fi cartea lui B.F. Skinners „Despre comportamentism”, desigur, dar probabil că nu este ceea ce cereți.
Exemplele de analiză practică a comportamentului ar fi nenumărate. Exemplele des citate sunt metoda Lovaas pentru tratarea copiilor cu autism. Sau Ogden Lindsays precizează metodologia de predare. Sau cadrul ACT pentru psihoterapie, care are rădăcini înapoi la „Comportamentul verbal” al lui BF Skinner.
Vorbind în calitate de comportament și psiholog, nu există nimic care să nu poată fi abordat dintr-o perspectivă comportamentală.
Răspuns
Acest răspuns este preluat direct de la: Ce este Behaviorism? [accent mine]
„Dă-mi o duzină de copii sănătoși, bine formați și propria mea lume specificată pentru a-i aduce în evidență și îți garantez că iau pe oricine la întâmplare și îl antrenez să devină tipul de specialist pe care l-aș putea selecta – medic, avocat, artist, șef negustor și, da, chiar cerșetor și hoț, indiferent de talentele, înclinațiile, tendințele, abilitățile, vocațiile și rasa strămoșilor săi. –John Watson, Comportamentism , 1930
Termenul de comportament se referă la școala de psihologie fondată de John B. Watson bazat pe credința că comportamentele pot fi măsurate, instruite și modificate. Behaviorismul a fost înființat odată cu publicarea lucrării clasice a lui Watson Psychology as the Behaviorist Views It (1913).
Behaviorism, cunoscut și sub numele de psihologia comportamentală, este o teorie a învățării bazată pe ideea că toate comportamentele sunt dobândite prin condiționare. Condiționarea are loc prin interacțiunea cu mediul. Comportamentalii cred că răspunsurile noastre la stimulii de mediu ne modelează comportamentele. > Potrivit comportamentului, comportamentul poate fi studiat într-un mod sistematic și observabil, fără a lua în considerare stările mentale interne. Această școală de gândire sugerează că ar trebui studiate doar comportamentele observabile, deoarece stări precum cognițiile, emoțiile și stările de spirit sunt prea subiective.
Există două tipuri majore de condiționare:
- Condiționarea clasică este o tehnică utilizată în formarea comportamentală ng în care un stimul natural este asociat cu un răspuns. Apoi, un stimul anterior neutru este asociat cu stimulul natural. În cele din urmă, stimulul anterior neutru ajunge să evoce răspunsul fără prezența stimulului natural. Cele două elemente sunt apoi cunoscute sub numele de stimul condiționat și răspunsul condiționat.
- Condiționare operantă Condiționarea operantă (uneori denumită condiționare instrumentală) este o metodă de învățare care apare prin recompense și pedepse pentru comportament. Prin condiționarea operantă, se face o asociere între un comportament și o consecință pentru acel comportament.
Gânditori majori în comportamentism
- Ivan Pavlov [tipul câinelui]
- B. F. Skinner [the bird guy]
- Edward Thorndike
- John B. Watson [tipul copilului]
- Clark Hull
Criticile comportamentale
- Mulți critici susțin că comportamentismul este o abordare unidimensională a înțelegerii umane comportament și că teoriile comportamentale nu explică liberul arbitru și influențele interne, cum ar fi stările de spirit, gândurile și sentimentele.
- Comportamentul nu ia în considerare alte tipuri de învățare, în special învățarea care are loc fără utilizarea = „68c0ca8af9″>