Cum poate orezul fiart să aibă un indice glicemic mai mic și o sarcină glicemică mai mică decât orezul brun?


Cel mai bun răspuns

Orezul conține două tipuri de amidon. Amiloză și amilopectină. Orezul care are un conținut ridicat de amiloză (de obicei orez cu cereale mai lungi) are un indice glicemic mai mic decât orezul care are un conținut ridicat de amilopectină (de obicei orez cu cereale mai scurte). Amilopectina izbucnește pentru a elibera amidon în timp ce gătește, astfel încât orezul cu un conținut ridicat de amilopectină se aglomerează și poate fi consumat cu bețișoare sau transformat în risotto. Amiloza își păstrează forma în timp ce gătește pentru a produce un rezultat pufos cu boabe care sunt separate chiar și atunci când sunt gătite complet.

Studiul Harvard Health a comparat probabil un orez „convertit” cu boabe lungi, cu un conținut ridicat de amiloză, cu unul mai scurt orez brun cu cereale bogat în amilopectină. Compararea orezului „alb” lustruit cu varietatea „maro” a aceluiași orez este mai semnificativă. Dacă puteți găsi un tabel care conține IG detaliat al multor tipuri de orez, comparați IG albul și maro și IG al arborio alb și maro. Arborio este bogat în amilopectină, ceea ce creează un minunat risotto lipicios, în timp ce basmati are un conținut ridicat de amiloză, ceea ce înseamnă că boabele se vor coace pufos și separat.

Deoarece amiloza are un impact mai mic asupra zahărului din sânge (la majoritatea oamenilor) decât amilopectină, basmati cu amiloză ridicată are un GI mai scăzut decât arborio cu amilopectină ridicat. Cred că basmati alb cu cereale lungi pot avea, de asemenea, un IG mai mic decât „orezul lipicios” maro cu cereale scurte; cu toate acestea, orezul brun lipicios și alte tipuri de orez brun au mai multe fibre, vitamine, minerale și acizi grași esențiali decât basmati albi sau orice alt tip de orez „alb” lustruit.

Răspuns

Cercetări recente au arătat că amidonul din alimente precum pastele și orezul poate fi transformat în „amidon rezistent”, care este digerat mult mai lent, aproape ca o fibră, prin gătind mai întâi apoi răcire apoi reîncălzire . Cu cât un amidon este mai lent digerat (descompus și transformat în zaharuri simple), cu atât este mai mic indicele glicemic al acestuia, care este o măsură a cantității de glucoză, principalul zahăr pe care îl folosește corpul dumneavoastră (cunoscut și sub numele de dextroză), este prezent la o persoană tipică sânge la un anumit timp după consumarea unui anumit aliment.

Unele studii au constatat că, cu cât mai multe cicluri de încălzire și răcire, cu atât amidonul devine mai rezistent, dar un ciclu ar trebui să fie destul de suficient.

Pentru orez, veți dori să (1) să-l gătiți , de exemplu, fierbând sau aburind conform instrucțiunilor, apoi (2) începe să-l răcească imediat trecând apă rece de la robinet prin orezul gătit într-un filtru cu ochiuri fine . Acest lucru se datorează faptului că orezul poate adăposti o anumită bacterie care va începe să crească rapid dacă este lăsată la o temperatură caldă prea mult timp și care produce o toxină periculoasă (care nu este distrusă atunci când se reîncălzește ca și bacteriile în sine). Puteți apoi (3) transfera orezul într-un recipient de depozitare curat, sigur pentru alimente și (4) introduceți-l în frigider . A doua zi după 12-24 de ore sau cam așa puteți (5) reîncălzi și folosi sau mânca orezul – de exemplu, cuptor cu microunde, aburit sau , dacă îl folosiți pentru a face orez prăjit sau feluri de mâncare similare, îl puteți prăji din frigider. Asigurați-vă că aduceți orezul la o temperatură fierbinte pentru siguranța alimentelor.

Dacă doriți să reduceți în continuare încărcarea glicemică a orezului pe care îl consumați, ar trebui să alege soiuri integrale care rețin o parte din fibrele naturale din cereale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *